Mai mulți foști membri ai CSM susțin că nu știau de protocolul cu SRI: „A fost un gest nelegal, necolegial ca noi să nu aflăm despre acest protocol”

Mai mulți foști membri ai CSM susțin că nu știau de protocolul cu SRI: A fost un gest nelegal, necolegial ca noi să nu aflăm despre acest protocol

„Evident că nu (nu știa n.r.), și sunt în asentimentul celorlalți colegi. A fost un gest hazardat, a fost un gest nelegal, necolegial ca noi să nu aflăm despre acest protocol. Toate protocoalele se discutau în comisii de specialitate și intrau pe plen. Acest protocol secret nu a fost discutat cu nimeni decât acele două persoane care l-au semnat au discutat cu alte persoane din cadrul SRI. Oricum, protocolul în sine este un act extrem de periculos pentru justiția română. CSM e instanță de judecată, potrivit Constituției României, în materie disciplinară. Or, o instanță de judecată, că e Secție de Judecători, că e Secție de procurori, nu are cum să primească informări de la nimeni din afara sistemului judiciar decât pe cale legală (…), cu atât mai mult de la serviciile secrete”, a declarat Horațius Dumbravă, fost membru CSM, pentru MEDIAFAX.

Judecătorul susține că un astfel de protocol este și mai grav, având în vedere că CSM dă avize de percheziție de de arestare preventvă în cazul magistraților vizați de anchete,

„Să nu uităm că în acea perioadă au fost și două dosare penale în care au fost implicați membri CSM. Unul dintre dosare, mă refer la domnul George Bălan, fost vicepreședinte al Consiliului, a și fost achitat definitiv de Înalta Curte, de două complete de judecată formate din opt judecători de la ÎCCJ. Nu știu în ce măsură un astfel de protocol a contat într-o astfel de situație. (..) Al doilea e domnul Adrian Toni Neacșu, mai mult nu știu. Nu pot să nu remarc o conexiune între această apropiere a unei instituții de serviciile de informații. Sunt intuiții ale mele – nu pot să nu le spun – trebuie făcute verificări dacă cumva nu cumva a fost un schimb de informații care să privească astfel de lucruri. Poate că nu e adevărat. Trebuie văzut dacă au fost livrate informații care să constituie sursă pentru dosarele de cercetare penală. Într-un stat de drept, justiția nu poate să fie supusă unor astfel de presiuni nejustificate din partea nimănui, mai ales din partea unei instituții publice”, a mai spus Horațius Dumbravă.

Nici fostul judecător Toni Neacșu, cel la dosarul căruia face referire Horațius Dumbravă, nu avea cunoștință despre existența protocolului.

„În niciun caz nu știam de el (n.r. de protocol), și, cu siguranță, nici nu știau majoritatea celorlalți membri CSM, cu o parte din ei având eu discuții și având această confirmare. El a fost încheiat la nivelul conducerii CSM, care nu a discutat cu absolut nimeni și care nu a prezentat nimănui acest protocol. Dacă protocolul a fost aplicat, nu putea să fie aplicat decât pe conducere, pentru că altfel, noi, membrii CSM, trebuia să aflăm de existența lui, în sensul că producea niște efecte, primeam niște informări de la SRI sau despre ce e vorba acolo. Însă, nici vorbă de așa ceva”, spune Toni Neacșu.

„Nu am cunoștință despre încheierea respectivului protocol. Nu am discutat în niciuna dintre șediunțele plenului CSM despre încheierea acestui act de colaborare. De asemenea, discuții pe marginea încheierii protocolului nu au existat nici în ședințele secției pentru judecători, nici în comisiile de specilitate din care am făcut parte. În 2011, au fost doar discuții despre modificarea legii în sensul ca magistrații să nu mai aibă nevoie de certificat ORNISS”, a declarat, pentru MEDIAFAX, judecătorul Alexandru Șerban, fost membru CSM.

„Sunt unul dintre puținii membri din fostul CSM care nu a fost certificat ORNISS pe perioada exercitării funcției, deci nu am avut acces la informații clasificate și nici nu am avut vreodată, cât timp am fost membru CSM, niciodată, vreun document legat de profesia vreunul magistrat sau mapa profesională a vreunui magistrat nu s-a dus către SRI și nu au fost cerute informații de la SRI în legătură cu magistrații. Cel puțin membrii CSM nu au avut legătură cu SRI. Dacă președintele CSM, care s-a schimbat în fiecare an, a avut sau nu o relație instituțională cu SRI, de exemplu, pentru un schimb de informație sau pentru tehnologia pe care o folosește CSM, asta nu am de unde să știu. Ca membru, nu am avut niciodată contact cu ofițerii SRI. (..)Vă spun sincer că nu știu să se fi discutat (n.r. despre protocol). Nu e neapărat ceva rău, dar eu nu îmi amintesc. A trecut mult timp de atunci. Toate activitățile noastre au fost publicate pe site și se poate verifica dacă au trecut, s-au dezbătut”, a declarat, pentru MEDIAFAX, judecătorul Cristi Danileț, fost membru CSM.

„Poate a fost un vid de legislație, au fost necesare unele clarificări a modului de colaborare instituțională între organismele statului. Legea privind siguranța națională și legea privind organizarea și funcționarea SRI era foarte veche. În acest context, probabil a pornit necesitatea clarificării unui mod de colaborare între instituțiile statului, potrivit dispozițiilor care existau la acel moment.
Protocolul există, e o certitudine, dar eu nu îmi amintesc, pentru că mi-am început mandatul în primăvara anului 2012″, a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Bogdan Gabor, fost membru CSM.

Și Georgiana Iorgulescu, reprezentant al Societății Civile în vechiul CSM, susține că nu avea cunoștință despre respectivul acord de colaborare.

„Precizez faptul că la momentul semnării protocolului eram încă membru CSM. Nu am participat la semnarea, redactarea, ori negocierea acestuia. Probabil pentru că nu aveam certificat ORNISS și nici nu am dorit un astfel de certificat. Solicit public vechilor membri CSM să devoaleze cum anume s-a ajuns la semnarea unui asemenea protocol. Ca și concluzie, garantul independenței justiției, CSM, a predat cu arme și bagaje sistemul judiciar unui serviciu secret, devenind un fel de U.M. Aceasta este, în sine, cel mai mare pericol la adresa siguranței naționale, atât de invocate în ultimii ani. Subrogarea în atribuțiile altei autorități înseamnă, de fapt, subrezirea eșafodajului statului. Se pare că avem o listă lungă de U.M.uri parțial descoperită: „U.M. Parchet”, „U.M. CSM”, „U.M. ICCJ”, „U.M. ANAF” , etc. Simpla ivire în spațiul public a unor astfel de protocoale este binevenită dar total insuficientă. Aceste protocoale au produs efecte, acestea trebuie măsurate și cunoscute, iar persoanele responsabile trebuie să răspundă”, susține fostul membru CSM.

Declarațiile foștilor membri ai CSM vin după ce Consiliul a publicat, vineri, protocolul încheiat în anul 2012 între CSM și SRI.

„Părțile cooperează, potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege în scopul asigurării independenței și înfăptuirii justiției, precum și al cunoașterii, prevenirii și contracarării vulnerabilităților și factorilor de risc care pot afecta starea de legalitate, menținerea ordinii de drept, precum și climatul de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, ca valori de securitate națională potrivit proincipiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”, se arată în document.

Fostul președinte al CSM, Alina Ghica, unul dintre semnatarii protocolului încheiat între instituția pe care a reprezentat-o și SRI, a declarat că acest demers a fost unul necesar, în contextul cadrului legal de la acea vreme, subliind că niciodată Consiliul nu a furnizat informații către SRI.

„Discuțiile privind oportunitatea încheierii unui protocol cu Serviciul Român de Informații au fost inițiate în 2011. Pe tot parcursul anului 2011, au avut loc dezbateri publice pe această temă în cadrul unei comisii din Consiliul Superior al Magistraturii. În 2012, doar s-a concretizat semnarea acestui protocol. Cadrul legal privind accesul la informații clasificate era diferit în 2012 față de anul 2014, din momentul intrării în vigoare a noului Cod de Procedură Penală, care a oferit accesul la informații clasificate tuturor magistraților”, a declarat Alina Ghica, pentru MEDIAFAX.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...